Tezaurul Romaniei din Rusia. Bijuterii, tablouri, tone de aur. O sensibilitate diplomatica pe care Romania o abordeaza din ce in ce mai rar, iar Rusia nu are niciun interes sa o aduca in discutie vreodata. De ani buni nu se mai intampla nimic. Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, spune ca e nevoie de vointa politica si ca s-ar impune infiintarea unei functii de ambasador sau de insarcinat cu misiuni speciale pentru recuperarea creantelor Romaniei. Poate fi un candidat ideal? Ar accepta? Raspunde, in exclusivitate pentru Q Magazine.

Citeste articolul integral aici: qmagazine.ro

In 2003, prin semnarea Tratatului politic de baza dintre Romania si Federatia Rusa si a Acordului conex la acesta, cele doua tari au marcat un moment istoric. Am fost ultimul stat european care a incheiat un astfel de tratat cu Rusia. Temele care au trenat au fost cele legate de dreptul politic al uneia dintre parti de a fi consultata in privinta alegerii, de cealalta parte, a optiunii de securitate. Este un aspect extrem de important, pentru ca era vorba despre optiunea Romaniei de aderare la NATO.

Celelalte doua teme ale Tratatului au fost de natura istorica. Una dintre ele a fost condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, care a blocat practic negocierea pana in anul 2003, cand s-a incheiat Tratatul politic de baza si s-a obtinut un echilibru in ceea ce priveste prima tema. Cea de a doua tinea, evident, de situatia Tezaurului Bancii Nationale a Romaniei, lasat in depozit Bancii Centrale a Rusiei, cu garantiile statelor aliate.

In cazul celorlalte doua teme ramase, situatia a fost mai complicata, pentru ca partea rusa nu a vrut ca acestea sa intre in corpul Tratatului de baza, iar atunci s-a ales varianta juridica a unui acord conex, semnat de ministrii de Externe, la acea data Romania fiind reprezentata de Mircea Geoana. Acest Acord conex, pe principiul „accesoriul urmeaza soarta principalului", este investit cu o forta juridica egala. Duma de stat le-a ratificat impreuna. Partile au notificat la Registrul ONU al Tratatelor documentul cu anexele, la intrarea in vigoare a acestor documente.

Inapoi la noi

Q Magazine: Cum se negociaza un tezaur?

Cristian Diaconescu: Mai ales cu partea rusa, greu. Am avut momente in care diplomatii romani au fost tratati cu dispret, tinuti pe la usi sau ignorati in timpul discutiilor. Dominandu-ne insa mandria personala si urmarind scopul national, mult mai important decat vanitatea fiecaruia, am reusit totusi sa semnam un Tratat in 2003, un Acord, precum si anexe care ne recunosc existenta Tezaurului depozitat la Moscova.

Q: Prin inscrierea in Registrul acordurilor internationale aflat la ONU, atat Acordul dintre Romania si Rusia, cat si anexele au dobandit valoare de angajament statal.

C.D.: Da, asa este. In Acordul conex se specifica faptul ca se infiinteaza o comisie comuna de interes public, investita cu autoritate, constituita din istorici, economisti, finantisti etc., care sa se ocupe de problema Tezaurului Romaniei. Aceasta este prima recunoastere a existentei Tezaurului Romaniei de catre partea rusa intr-un document oficial contemporan.

Prima revendicare privind Tezaurul a avut loc la Conferinta de la Paris din anul 1919, cand o comisie financiara a aprobat ideea ca Romania are un termen de revendicare fata de Federatia Rusa, dar, la acel moment, puterile garante (Franta, Italia si Anglia) nu au recunoscut ca au garantat depozitul si, deci, retrocedarea Tezaurului Romaniei. A doua revendicare a fost la Geneva, la Liga Natiunilor, cand Romania a pus in discutie, la Conferinta Economica, acest subiect. Acolo apare, in documentul comisiei, formularea potrivit careia Guvernul sovietic/rus va restitui Guvernului roman valorile depozitate la Moscova de „numitul Guvern roman". Exista aceasta mentiune. In 1922, BNR a facut un schimb de dosare privind documentele Tezaurului cu Guvernul rus, iar in 1936, a avut loc restituirea de catre partea rusa a unor valori culturale si a ramasitelor pamantesti ale lui Dimitrie Cantemir. In 1956, a urmat restituirea unei parti a Tezaurului cu valoare culturala, cunoscuta sub numele de „Closca cu puii de aur", picturi si colectia numismatica a Academiei Romane. Ca de fiecare data, orice gest de retrocedare in parte a elementelor Tezaurului a avut o motivatie profund politica, si de aceasta data fiind vorba, pare-se, de un soi de „recompensa" in ceea ce priveste pozitia Romaniei in timpul Revolutiei ungare. Au ramas insa, nerestituite, 93,4 tone de aur si bijuterii. Practic, Tezaurul a mers in doua transporturi succesive la Moscova: 17 vagoane la sfarsitul anului 1916 - stocul de aur si bijuteriile Reginei Maria, iar in a doua etapa, aurul depus si bijuterii din casetele de valori ale depunatorilor la Banca Nationala, in principal familii boieresti.

Q: Am inteles ca acum, practic, dilema planeaza asupra faptului ca noi spunem ca este Tezaurul Romaniei, iar rusii spun ca este tezaurul unor persoane particulare. S-a armonizat acest punct de vedere?

C.D.: Sunt ambele componente implicate, cu observatia ca toate erau parte a Tezaurului Bancii Nationale, caci persoanele particulare aveau depozitele la BNR. Ceea ce am constatat noi in Acordul Comertului este acordul bilateral. I se spune Tezaurul Romaniei si a fost preluat prin proces-verbal, ca atare, cu toate elementele componente.

„Ce tezaur ? Care tezaur?"

Q: Cum au decurs negocierile? Ce viitor exista?

C.D.: Apropo de sensul negocierilor, trebuie stiut ca, din 1956 si pana in 2003, nu a existat niciun fel de negociere. Revendicari din partea noastra au existat. Prin 1965, Barladeanu s-a adresat lui Leonid Ilici Brejnev, iar cel din urma a replicat: „Ce tezaur? Care tezaur?". Acelasi mod de tratare a existat si dupa 1990, cand celor trimisi in delegatie la Moscova pentru a aborda acest subiect, Gorbaciov le-a spus oficial ca are nevoie sa se informeze, ca nu a auzit despre un asemenea subiect si element de litigiu. Noi am incercat, practic, prin negocieri directe, cam din 1998, sa preluam tema, dar partea rusa a refuzat cu obstinatie orice discutie care avea ca tema de baza includerea acestor revendicari in Tratatul politic.

Q: Putem spune ca guvernul Adrian Nastase a initiat negocierile?

C.D.: Da. Am avut mandat de negociere doar dupa 2002. In mod formal, conform Legii tratatelor, a fost nevoie de mandat de la Guvern si de contrasemnatura de la presedintele Ion Iliescu, la fiecare runda de negocieri. Nu a existat nici o idee de troc, nici o formula de compensare in alte produse, in gaze sau produse energetice sau in alta forma de compensare, cum am auzit adesea. Nici nu se putea: depozitul juridic trebuie restituit in natura, in forma in care a fost depus.

Q: Deci, mandatul a fost exclusiv sa recuperam fara compromisuri...

C. D.: Categoric, da. Am promovat elementele clare privind Tezaurul si incheierea unui Tratat bilateral care sa fie corect pentru noi, iar marturie a acestui fapt si a cursului acestor negocieri stau mandatele scrise care se afla arhivate la guvernele succesive, la ministerele implicate si la Administratia Prezidentiala. Singurele teme de negociere in sine erau, pe de o parte, reflectarea juridica a problemei Tezaurului si, de cealalta parte, incercarea partii ruse de a separa acest aspect de negociere si de a-i da o alta abordare, distincta de Tratatul politic - sa facem un acord bilateral, intercultural, care sa contina aceste teme. Partea rusa a insistat sa avem o „comisie obsteasca" -  era vorba despre o comisie complet neguvernamentala, in fapt, un grup de experti care se intalnesc la un moment dat, o comisie care sigur ar fi avut dificultati de constituire, de acces si de autoritate. Unul dintre argumentele pentru sustinerea lor - care ne-a aratat cat de bine stiu sa negocieze si cat de puternici sunt din punctul acesta de vedere - a fost cartea de vizita a lui Mihai Tanasescu. Acesta isi facuse o carte de vizita in limba rusa. Pe vremea aceea, era ministrul Finantelor Publice (optiunea noastra era ca titulatura formala sa fie cea de Comisie Publica), iar din traducerea eronata a titulaturii sale, rezulta ca „obstesc" in rusa era sinonim cu „public", deci ne cereau sa folosim acest termen in formula pentru comisia privind Tezaurul.

Tema de negociere a ramas in zona politica. Niciodata componenta delegatiilor, ca si a noastra, care se realiza in oglinda, nu a cuprins alte zone, cum ar fi cea administrativa sau cea economica. Noi am vrut sa aducem alaturi de noi partea interesata direct, Banca Nationala, in mod logic, al ei era formal Tezaurul revendicat, dar partea rusa nu a acceptat o implicare a expertilor din zona tehnica, ci intreaga discutie a ramas la nivel politic. Nu au existat, pe aceasta dimensiune, niciun fel de concesii sau compromisuri.

Ceea ce este, de asemenea, de interes e recrudescenta ofertelor particulare pe care, dupa 2003, le-a generat aceasta tema a Tezaurului. Diverse autoritati din Romania au primit oferte de la anumite persoane private care ofereau tranzactii pe acest fundal, compensarea datoriei create prin acest Tezaur depozitat. Din punctul de vedere al unui stat, niciun cetatean din acest stat nu isi poate aroga dreptul de a partaja optiunea pentru o astfel de creanta. Nu se poate!

S-a incercat compromiterea negocierilor

Q: Cine sunt aceste persoane? Ce mandat au avut? A verificat cineva vreodata?

C.D.: Din cate stiu, pe parcursul intregii negocieri, s-a primit un refuz categoric de discutie pe astfel de teme atat din partea Ministerului de Externe, cat si a Bancii Nationale. Cei in cauza spuneau, la un moment dat, ca nu gasesc parteneri de dialog pentru retrocedarea Tezaurului. Nici nu aveau cum, pentru ca aceste persoane private nu aveau mandate nationale, nu reprezentau pe nimeni. In al doilea rand, dupa mandatul politic si piramidal in care se organizeaza o astfel de negociere la nivelul unor state, este imposibil ca o persoana de pe strada, oricat ar fi de importanta, sa poata interveni. Daca Romania, sau unele dintre institutiile statului, ar fi optat pentru negocierea unei variante de schimb, de troc, coboram subiectul intr-o zona de derizoriu, iar partea rusa ar fi avut toate argumentele sa spuna ca nu avem temeiuri suficiente si credibile si nici vointa necesara pentru a sustine o asemenea revendicare.

Q: S-a incheiat acest Tratat, avem Acordul conex... ce s-a mai intamplat din 2003?

C.D.: Practic, nimic. Acum trebuie sa identificam daca exista Tezaurul si fizic, ce anume s-a intamplat cu el si unde este depozitat astazi, dar nu putem face acest lucru decat impreuna cu partea rusa. Ceea ce trebuie identificat este parcursul pe care l-a avut Tezaurul si in ce masura acesta mai exista fizic in acest moment. Sunt elemente pe care noi nu le stim. Ele nu scutesc statul depozitar de responsabilitatea de a restitui Tezaurul aflat in depozit.

S-au intrunit, o data sau de doua ori, comisiile comune, dar evolutii nu exista. In 2009, am discutat, in calitate de ministru de Externe, aceasta tema cu omologul meu de la acea data. In dialogul direct in doi, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a parut favorabil, ulterior insa, in comunicatele oficiale publice ale Ministerului de Externe, s-a aratat extrem de nefavorabil si a respins toata discutia privind Tezaurul Bancii Nationale. Singura solicitare era una cat se poate de simpla: partea rusa sa fie cat se poate de cooperanta pentru ca aceasta comisie, instituita prin Acordul conex la Tratatul de baza, sa functioneze in parametri normali.

Q: Dumneavoastra ce credeti ca s-a intamplat cu acest Tezaur?

C.D.: Speculatii am auzit foarte multe. In orice caz, in ceea ce priveste stocul de aur al Bancii Nationale sunt semnale serioase ca acesta exista. Niciodata nu am primit, de altfel, mesajul formal sau informal ca Tezaurul, mai exact, lingourile de aur, nu ar mai exista. Sigur, in decursul dialogului politic, nici nu am primit vreun semnal ca ar exista undeva. Baza de predare a fost un contract de depozit. Acest document il obliga de depozitar sa il prezerve si sa il restituie in natura. In aceste conditii, nu a avut loc niciodata vreo operatiune comerciala sau de schimb, ca depozitarul sa faca subrogatie. Rusia si-a asumat obligatia strict sa il depoziteze. Orice pierdere, instrainare sau distrugere este imputabila in cazul depozitarii.

Q: Exista o conventie a UE care obliga Rusia sa ne redea Tezaurul?

C.D.: Exista rezolutia Parlamentului European, care cere Rusiei sa fie cooperanta, dar nu o poate obliga. Totusi, de pozitia Rusiei in aceasta chestiune pot depinde anumite raporturi diplomatice ale ei.

Ambele tari au frustrari istorice

Q: Noi cu ce am putea presa, tinand cont de situatia data, in care depindem, desi avem dreptate? Este de remarcat si faptul ca unele tari aflate in situatii fragile din punct de vedere diplomatic au avut de partea lor aliati puternici care le-au protejat. In cazul nostru nu exista un astfel de „mediator" si nimeni nu vrea sa-si asume rolul.

C.D.: Intr-adevar, este greu sa negociezi cu Rusia, mai ales pentru o alta tara. In 2002, noi incercam sa reglementam problemele trecutului, ceea ce este infernal. Prezentul poate fi reglementat relativ simplu, se poate negocia pentru viitor, in egala masura, dar trecutul e greu de negociat in vreun fel. Este clar ca in spatiul public din Moscova exista resentimente foarte serioase. Sa nu ne inchipuim ca numai noi avem frustrari de tot felul. Si in Rusia exista, sunt legate de razboi, de ocupatia alaturi de Germania nazista, de alte subiecte tot cu substrat istoric. Pot fi gasite niste compensatii de natura simbolica pentru relansarea increderii si construirea relatiei politice mai departe, dar aceste lucruri trebuie negociate detaliat si cu atentie. Din pacate, singura cale de abordare, la aceasta ora, este cea politica. Pe alta dimensiune am fi putut gasi mult mai multa disponibilitate si deschidere. Zona politica se uita la toate conotatiile, la toate semnificatiile in momentul in care abordeaza o tema, de aici dificultatile in a avansa in zonele delicate si cu relevanta istorica si simbolica, emotionala, cu relevanta electorala si de imagine, ce antreneaza costuri importante pentru cel ce face acesti pasi.

Q: Exista posibilitatea sa dam noi vreun semnal pozitiv? Avem un parteneriat mai activ cu americanii la nivel de strategie si de securitate, dar, in rest, economia noastra depinde de Rusia in multe privinte.

C.D.: Tratatul bilateral mentioneaza, in Acordul sau conex, condamnarea in egala masura a Pactului Ribbentrop-Molotov si a participarii Romaniei, alaturi de Germania nazista, in al Doilea Razboi Mondial, pe frontul sovietic. Sunt lucruri pe care nu le poti debalansa. Si situatia Tezaurului s-ar putea sa o discutam in situatii speciale, respectiv tot intr-o formula de contrapartida. Nu ar trebui ca Romania sa fuga de aceste abordari, ele sunt istorie si am avut si noi niste responsabilitati in context istoric. In prezent, nu ai cu ce sa echilibrezi solicitarea restituirii Tezaurului. Pentru noi este un drept, este o creanta.

As accepta mandatul oficial de negociere

Q: Cine ar trebui sa coordoneze comisia constituita din partea Romaniei?

C.D.: Cineva de la nivel politic, in cazul tuturor temelor legate de restituiri de creante ale tarii noastre. Ministerul de Externe este depozitarul Tratatului si ar trebui, in virtutea acestui fapt, sa-si asume responsabilitatea. Nu stiu daca a existat vreo intalnire a ministrului Teodor Baconschi cu aceasta comisie si daca acesta s-a interesat de modul in care decurg negocierile. Sunt intalniri la nivelul secretarilor de stat, al directorilor pe diferite compartimente, intre anumite organisme ale statului, unde subiectul ar trebui mentinut pe agenda si reiterat constant, cu obstinatie, metodic si sistematic. Nu trebuie neaparat ca presa sa le stie pe toate. Sunt intalniri de rutina. Baza de informatii a dosarului se afla la Ministerul de Externe. Tot ce ne-a dat Banca Nationala, tot ce a replicat partea rusa. De asemenea, o situatie a momentelor de intelegere post-2003. De aici trebuie plecat si mers mai departe.

Q: Mi se pare o lipsa de interes la nivelul Presedintiei, pentru ca presedintele este cel care ar trebui sa coaguleze si sa dea semnalul capacitatii noastre de a negocia, cu compromisurile de rigoare asumate. Ministerul de Externe nu poate singur...

C.D.: Nici presedintele nu-si poate asuma singur, la nivelul lui, un asemenea dosar, pentru ca nu este creata masa critica la nivel diplomatic de baza.

Q: Nu vi se pare ca suntem intr-un blocaj?

C.D: Nu, cred ca mai mult este dezinteres, lipseste munca aceea de rutina si de creare a substantei unei teme pentru a ajunge la nivelul dorit, dupa realizarea masei critice la nivelurile tehnice si de lucru. De obicei, nivelul cel mai inalt nu preia o tema nelucrata, neabordata si nediscutata la toate nivelurile un timp indelungat. Aici e rolul Ministerului de Externe. Este clar ca interesul partii ruse pentru o asemenea tema nu este comparabil cu al nostru, deci e sarcina Romaniei sa mentina tema in dezbatere si pe agenda publica. Vorbind, in general, despre creante, de exemplu, conform legii, Ministerul Finantelor este reprezentantul Romaniei in ceea ce priveste debitele si creditele. Din punctul de vedere al institutiilor politice, aceste creante sunt de pe vremea regimului comunist. Sistemele politice nu prea s-au schimbat in tarile respective, motiv pentru care, in momentul in care ridici problema unor creante din punct de vedere politic, raspunsul pe care il primesti este de natura politica, adica ti se solicita un fel de concesie, ca pe vremea cand au fost constituite aceste creante, concesii pe care Romania nu le mai poate delivra in momentul acesta, in noul sau statut de tara euroatlantica. In momentul in care iti intrebi autoritatea ta ce a facut, constati ca semnalul pe care il primesti este legat de o entitate privata, la un moment dat, care ar oferi un soi de compensatie, adica recuperarea unui dolar din cinci sau chiar la o cota mai mica.

Nu vorbim aici despre Tezaur, ci despre creante comerciale istorice. Pentru cine vrea sa respecte legea, aceasta este o chestiune de neinteles. Cum a aparut aceasta entitate? Cum a fost selectionata? De unde vine o astfel de oferta? Deci varianta este respinsa de jure. In mod normal, aici ar trebui elaborat si atribuit un mandat politic din partea Guvernului, adica Guvernul sa evalueze si sa propuna o anumita varianta de solutionare a chestiunii creantelor. Guvernul trebuie sa aleaga varianta, si atunci toate celelalte entitati ale Executivului implicate trebuie sa preia mandatul si sa-l duca la indeplinire. Aceasta este problema cu aceste creante. La unele dintre ele s-a mai renuntat, in baza unor decizii pe plan international.

Din acest punct de vedere, eu as vedea si o dinamica guvernamentala, o dinamica la nivel de Executiv. De exemplu, cand au fost negociate cu Romania arieratele suedeze, delegatia de negociere din partea suedeza era constituita din Ministerul de Externe si din creditor. Ministerul suedez de Externe nu a avut niciun fel de problema sa isi aduca alaturi creditorul, desi era o entitate privata. Negocierea a fost incheiata tot politic, cu Fondul Monetar. In momentul respectiv, existau constrangeri clare, iar partea suedeza, la inceputul fiecarei negocieri, ne anunta cu cat a mai crescut dobanda. Optiunea unei judecati la orice Curte internationala abilitata era perdanta. Pana la urma, tot prin concesii succesive s-a reusit sa se ajunga la un compromis. Partea suedeza a manifestat in acest caz o determinare nemaiintalnita, exact ceea ce nu avem noi. Pana la urma, este o chestiune de coerenta si de profesionalism. Creantele sunt mostenite de la un guvern la altul. Trebuie sa se negocieze cat se poate de unitar. Daca se negociaza secvential si necorelat, la nivelul fiecarei institutii, la nivelul unor persoane, nu vom ajunge nicaieri.

Q: Daca va mandateaza cineva, in calitate de expert in relatii internationale, sa negociati creantele Romaniei si Tezaurul, acceptati?

C.D.: Absolut. Cine are nevoie de experienta mea stie unde ma gaseste! Pana acum, am negociat chestiunea datoriei fata de Suedia privind monopolul chibriturilor, delimitarea platoului continental, Tratatul de frontiera cu Ucraina, acordul privind certificatul de maghiar cu Ungaria, Tezaurul cu Rusia. Eu am reprezentat partea romana. Dar ar fi nevoie de un mandat clar, dat de cineva care vrea sa faca ceva cu tara asta. Se intocmeste un raport si se citeste in Guvern. E baza legala pentru a porni un asemenea demers, nu este nicio improvizatie. Ar fi un curs oarecum firesc al lucrurilor.

Q: Dupa verdictul favorabil pe care l-am primit in procesul privind Insula Serpilor, de ce nu putem apela la instantele internationale si pentru aceasta recuperare?

C.D.: Pentru ca este nevoie de acordul ambelor parti.

Q: Si cine nu vrea?

C.D.: Partea rusa. Ce-i drept, nici nu i-a intrebat nimeni, dar va pot spune, ca sentiment personal, ca nu vor accepta.

Specialistii BNR spun ca aurul pe care il avem la rusi valoreaza acum mai mult ca oricand: peste 3,5 miliarde de euro. Niciun oficial roman nu a mai vazut lingourile si monedele de aur de cand au parasit tara, in urma cu 100 de ani.

Sursa: www.qmagazine.ro

Comments (0)